Performanță tehnică în fiecare detaliu

Acvila Ventilation Systems

Despre noi

20 de ani de excelență în producție, cu calitate la cel mai înalt nivel!

AVS a fost fondată în 2006 cu scopul de a produce conducte esențiale HVAC dreptunghiulare și circulare și alte piese din tablă galvanizată care reprezintă traseul prin care aerul este introdus sau evacuat de/din instalațiile de ventilație și climatizare din clădiri.

De-a lungul anilor am dezvoltat constant, organizat și foarte bine documentat întregul proces tehnologic de fabricație a conductelor. Astfel, am ajuns acum la o fabrică modernă, dotată cu echipamente performante, care sunt în conformitate cu cele mai înalte tehnologii din domeniu. Fabrica de conducte are o capacitate mare de producție și o eficiență ridicată, astfel încât să putem face față mai multor proiecte, dezvoltate în paralel.

Această investiție permanentă în echipamente este dublată de instruirea personalului, atât a celui direct productiv, cât și a celui responsabil de implementarea de noi soluții, adaptarea la cerințele și normele europene.

Construim relații pe termen lung cu fiecare dintre clienții noștri. Oricare ar fi nevoile dumneavoastră, suntem un partener de încredere. Producția standard utilizează tablă galvanizată la cald prin imersie, dar putem oferi și produse din oțel inoxidabil sau aluminiu.

PRODUSE

Suntem liderii industriei și producem cea mai fiabilă și modernă soluție pe care o căutați.

Rezidențial

     Compania ACVILA VENTILATION SYSTEMS cu sediul în București, având propria unitate de producție situată în Strada Oxygen nr. 1B, Cernica Ilfov, este dotată cu echipamente noi și performante, achiziționate de la lideri în domeniu, ceea ce asigură realizarea unei game largi de produse specifice: conducte circulare, conducte dreptunghiulare, cutii plenum, clapete de reglare, tablă ondulată cu profil Z, accesorii de ventilație și alte piese, la comandă. De asemenea, putem produce conducte și fitinguri din oțel inoxidabil, coșuri de fum izolate din oțel inoxidabil.

     Din respect pentru mediu și pentru banii clienților noștri, folosim tablă galvanizată cu grad ridicat de acoperire. Echipa noastră de specialiști supraveghează producția de conducte conform standardelor internaționale ISO 9001, ISO 14001 și ISO 45001:2018. Datorită testărilor riguroase și a garniturilor de etanșare din cauciuc EPDM utilizate, conductele circulare produse de ACVILA VENTILATION SYSTEMS asigură nivelul maxim de etanșeitate în instalațiile de clasa D.

Conducte de ventilație

     Conductele circulare și piesele speciale aferente sistemelor de ventilație produse și comercializate de ACVILA VENTILATION SYSTEMS sunt obținute din tablă galvanizată tip DX51D – Z140 ÷ 275 EN 10346 cu grosimi de 0,5 ÷ 1,2 mm, în intervalul diametrelor 100-1250 mm. Aceste echipamente au software propriu cu aplicații pentru domeniul producției de conducte de ventilație. Piesele speciale sunt echipate cu garnituri de cauciuc EPDM care asigură o etanșeitate sporită. Acest catalog prezintă produsele cel mai frecvent vândute, iar la cerere, putem realiza și produse atipice.

Evacuare de fum

     Sistemele de tubulatură pentru evacuarea fumului și a gazelor fierbinți produse de ACVILA VENTILATION SYSTEMS sunt proiectate pentru a asigura o protecție maximă la incendiu și o rezistență ridicată la temperaturi înalte. Sistemul este o tubulatură rectangulară din tablă zincată pentru evacuarea fumului dintr-un singur compartiment, rezistentă 2 ore la foc, proiectată să mențină o zonă fără fum și să scadă temperatura, fiind asamblată modular cu flanșe P30, tije de rigidizare M10 și etanșată obligatoriu cu mastic antifoc. Acest sistem reprezintă o parte din proiectul de protecție la fum și incendiu și trebuie proiectat de un expert în securitate la incendiu. Asigurăm sisteme profesionale de evacuare a fumului și gazelor arse, pe deplin conforme cu standardele europene de securitate la incendiu și adaptate cerințelor specifice fiecărei construcții.

Singurul loc unde veți găsi soluția perfectă pentru toate nevoile industriei dumneavoastră.

Domeniile noastre

Singurul loc unde veți găsi soluția perfectă pentru toate nevoile industriei dumneavoastră

rezidential

Rezidențial

Sisteme de ventilație cu recuperare de căldură pentru case și apartamente, proiectate pentru un plus de sănătate și eficiență energetică. Folosim tubulatură produsă în fabrica proprie pentru a asigura o instalare silențioasă, discretă și perfect adaptată arhitecturii căminului tău.
industial

Industrial / Logistic / Comercial

Soluții robuste de ventilație și climatizare pentru spații mari, hale industriale și centre comerciale. Controlăm întreg lanțul de producție al tubulaturii de mari dimensiuni, garantând rezistență maximă, termene de livrare rapide și performanță optimă în regim intens de utilizare.
farmaceutic

Farmaceutic

Sisteme specializate de tratare a aerului și camere curate, conforme cu cele mai stricte standarde de igienă și control al microparticulelor. Fabricăm componente de înaltă precizie care asigură etanșeitate perfectă și un mediu steril, esențial pentru siguranța proceselor farmaceutice.

Aveți nevoie de ajutor cu soluții industriale mai simple? Suntem experți!